Sînt un om care, contrar aşteptărilor, îmi exprim mai greu iubirea. Atunci cînd sînt copleşit de iubire devin tăcut şi contemplativ. Mi-e de ajuns ceea ce simt în mine, mi-e de ajuns să fiu în preajma celor pe care îi iubesc sau să ştiu doar că ei există şi am senzaţia că si ceilalţi simt ceea ce simt eu. Se pare că aici mă mai înşel, se pare că ceilalţi au nevoie, să zicem aşa, şi de gesturi ale iubirii, de cuvinte, de o invitaţie la o plimbare sau la un restaurant, de o excursie sau de cadouri. Astăzi aleg să vă spun că vă iubesc, că mi-e inima plină de recunoştinţă şi simt că este bine să ştiţi aceasta. Vă iubesc pe toţi cei care căutaţi frumosul şi o cale de a vă transforma, pe toţi cei care aspiraţi la o trezire a sufletului, la un mod sublim de a trăi.
Nu este simplu drumul transformării nici pentru mine şi, slavă Universului, mai am încă multe de transformat. De asemenea, nu cred să fie careva care să se fi transformat, să-şi fi trezit sufletul la viaţă fără dificultăţi, dar indiferent de greutăţi păşesc mereu cu încredere pe cale şi vreau să vă împărtăşesc astăzi direct ceea ce pînă acum am pus doar în spatele fiecărui articol, în spatele tuturor cuvintelor pe care vi le-am daruit de-a lungul ultimelor luni. Am scris şi am vorbit mereu cu iubire, cu speranţă, cu bucurie, cu încredere într-un om nou, un om îmbunătăţit. Am crezut şi continui să cred că putem deveni oameni sensibili, cu sufletele vii, animaţi de cele mai nobile şi înalte aspiraţii: aspiraţia de a putea fi întotdeauna plini de bunătate, aspiraţia de fi mereu plini de compasiune. Am fost şi sînt un visător, visez o lume în care să predomine oamenii însufleţiţi de iubire, înţelepciune, simplitate sau cel puţin de bunăvoinţă. Am scris şi continui să scriu pentru a face posibilă împlinirea acestui vis.
Dacă tot am ajuns la confesiuni recunosc că uneori am avut aşteptări de la lume. Aş fi vrut uneori să fiu mai mult susţinut în toată această muncă, să vină spre mine oameni generoşi care să-mi mai rezolve din nevoile vieţii, adeseori destul de mari, dar am trecut şi de aceste copilării şi astăzi vă spun tuturor celor care citiţi aceste rînduri că am ajuns să scriu cu o inimă împăcată, plină de iubire şi fără nici o aşteptare, scriu din prea plinul sufletului ceea ce simt să împărtăşesc. Este în natura florii să înflorească este în firea mea să scriu, atît cît mă pricep, din ceea ce am ajuns să trăiesc şi să înţeleg. Vă iubesc chiar dacă nu vă ştiu pe toţi cei care cititţi cu inima curată aceste rînduri şi vă mulţumesc pentru că prin aspiraţiile voastre spirituale îmi împliniţi măcar în parte visul de o viaţă, visul de a trăi într-o lume în care oamenii să fie cu adevărat vii şi buni.
În concluzie, nu staţi prea mult pe gînduri şi nu filosofaţi inutil – doar trăiţi şi fiţi unul şi acelaşi în tot şi în toate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu