Pasiv, agresiv sau asertiv!?

Singurele drepturi pe care le am sunt cele pe care eu mi le asum, nu cele care îmi sunt date de alții. Să fii asertiv înseamnă să spui celor din jur ce vrei, ce simţi, ce nevoi şi preferinţe ai, într-un fel care te ajută să şi obţii. Spui clar şi cu multă încredere în tine ce vrei, fără să ameninţi, fără să îl faci pe celălalt să se simtă inferior sau dispreţuit. Să fii asertiv înseamnă să iniţiezi o conversaţie, să faci complimente sincere, fără să urmăreşti ceva, să critici într-un mod care ajută şi, de asemenea, să primeşti critică dacă este justificată. Caracteristică a unei persoane care îşi exprimă cu uşurinţă punctul de vedere şi interesele, fără anxietate, fără a le nega pe ale celorlalţi. Asertivitatea este felul cel mai potrivit de a te comporta în funcție de situație. Asertivitatea este o balanță între agresivitate şi egoism, pe de o parte, şi respectarea nevoilor celorlalţi şi încercarea de a-i ajuta să obţină şi ei ce vor, pe de altă parte. Am dreptul să fiu singurul judecător al propriilor comportamente, gânduri și emoţii și să fiu responsabil pentru iniţierea și consecinţele lor. Comportamentul celorlalţi mă poate influenţa, dar în ultimă instanţă eu decid cum reacţionez la fiecare situaţie și cum o tratez. Eu sunt singurul care are cu adevărat puterea de a-și schimba gândurile, sentimentele și comportamentul. Am dreptul să nu ofer explicaţii sau justificări ale comportamentului meu. Ceilalţi își pot exprima dezaprobarea sau dezacordul, eu am opțiunea să nu țin cont de părerea lor sau să caut un compromis rezonabil. Ceilalţi pot încerca să îmi manipuleze acţiunile și sentimentele cerând justificări pentru ele sau încercând să mă convingă că nu am dreptate, dar eu rămân singurul judecător al comportamentului meu. Am dreptul să mă răzgândesc fără să mă simt vinovat. Ceilalţi pot încerca să mă manipuleze, cerându-mi o justificare sau acuzându-mă de iresponsabilitate. Este opţiunea mea dacă ofer o explicaţie și îmi asum consecinţele posibile ale acţiunii mele. Să NU fii asertiv poate avea câteva consecinţe negative: să te simţi furios pe tine, să te enervezi pe cineva care „ar fi trebuit să ghicească” ce nevoi ai, să porţi cu tine sentimente de vinovăţie şi frustrare, pentru că TU nu te exprimi în totalitate. Să fii asertiv pe de altă parte, înseamnă să îţi exprimi sentimentele într-un fel care creşte la maximum şansele de a obţine ceea ce vrei. Să fii asertiv înseamnă să fii proactiv, adică să faci lucrurile să se întâmple, în loc să le laşi să se întâmple de la sine. Aşadar, cu cât acţionezi mai mult pentru binele tău, cu atât mai capabil te simţi, şi asta îţi va creşte respectul şi stima de sine. Cu cât te simţi mai bine în pielea ta, cu atât devine mai uşor să acţionezi asertiv şi proactiv şi eşti foarte puţin predispus la frustrări, îndoieli si depresii. Agresivitatea este alimentată de faptul că nu obţinem ceea ce vrem şi suntem frustraţi. Natural si normal, oamenilor le va plăcea să se afle în preajma oamenilor asertivi pentru că ştiu că vor fi trataţi corect şi cu respect. Compromisul şi negocierea sunt doua lucruri foarte importante pentru o persoană asertivă si nu NU UITA: toti cei din jurul nostru au aceleaşi drepturi. De ce este nevoie să fii asertiv? Pentru a scăpa de manipularea la care suntem supuși în fiecare zi. Majoritatea manipulărilor nu sunt intenţionate şi conștiente și vin de multe ori din partea oamenilor bine intenţionaţi. Drumul spre iad este pavat cu intentii bune, spune un proverb. Manipularea poate veni prin: vină, critică, ruşine sau autoritate. Oamenii în general manipulează pentru că au ei o schemă a lor despre cum ar trebui să fie lumea, cum să se poarte oamenii, cum să reacţioneze şi apoi le cer celor din jur să se poarte conform modelului care este rodul minţii lor. Ca să încheiem cu comportamentul asertiv: NU cere aprobare, validare, nu cere voie, pentru că nu e nimeni în măsură să ţi le dea, decât tu însuţi. Acceptă că oamenii sunt diferiţi şi au nevoi diferite. Acceptă că unii sunt introvertiţi şi trăiesc foarte intens în lumea lor interioară şi le place sa fie retrasi, sa se plimbe singuri sau să citească şi acceptă că alţii sunt extrovertiţi şi trebuie să iasă în mulţime, să danseze, să atraga atentia. Acceptă că unii oameni au mai dezvoltată emisfera stânga a creierului şi folosesc logica şi raţiunea pentru a lua decizii şi acceptă că alţii au emisfera dreaptă mai dezvoltată şi iau decizii bazate pe ceea ce simt. Acceptă că unii sunt intuitivi, visători şi privesc lucrurile la scară globală şi acceptă că unii sunt foarte ancoraţi în realitate, în aici şi acum, au o fire practică, sunt îndemânatici. Acceptă că unii judecă tot ce văd şi iau decizii, iar alţii percep ceea ce este în jurul lor, amânând decizia cât se poate de mult. Acceptă că fiecare are ritmul lui de evoluție şi este foarte, foarte greu, o risipă de energie şi timp să încerci să forţezi pe cineva să evolueze în alt ritm decât cel propriu. Învaţă să accepţi şi să trăieşti viaţa, în loc să vrei să faci totul după chipul şi asemănarea ta. Sper să avem seninătate ca să ştim să acceptăm lucrurile pe care nu le putem schimba, curaj ca să încercam să schimbam ce se poate schimba și mai ales înțelepciune ca să putem deosebi ce se poate schimba de ceea ce nu se poate schimba. Cere oamenilor să fie maximul din ce pot fi şi astfel vei face lumea din jur mai bună. Simte Invata Evolueaza

Salată de idei

Am vrut să scriu ceva despre Dumnezeu şi Moş Craciun. O paralelă sau ceva asemănător. Apoi mi-au venit în cap Alah şi Buda. Ca un trăsnet Zeus şi-a facut şi el apariția. După aceea extratereştrii şi protoplanetele. Hai să schimb de canal că o dau în sminteală! Mai stau să mă gândesc puțin să-mi vină o idee faină. În toată straduința mea mă bruiază televizorul cu nişte violatori care par staruri americane, ca şi cum dacă apari la ştiri ai aparea în vreun fel de super-producție premiată. Afară sună sirena unei ambulanțe. Cineva nu vrea să moară sau altcineva se chinuie să vină pe lumea asta; sau poate pur şi simplu îşi face de cap şoferul. Cui îi pasă? Şi căldura asta. Fumez cam mult stau şi mă gândesc. Oare aşa m-am gândit eu sau tot ceilalți mi-au spus-o. Câteodată stau ore în şir aşezat la fereastră. Fumez şi privesc în gol. Am doar 34 de ani şi este cam devreme să fac asta. Un fel de psihoză fără conținut. Nu am chef nici de politică, nici de prieteni. Azi am chef să stau singur. Mă linişteşte. Îmi sună telefonul lung. Cineva are nevoie de ceva. Stau şi mă uit la el cum vibrează. Nu ştiu cine este, dar nici curios nu sunt. De multe ori mă tem că dacă răspund îmi strică starea. Oricine ar fi mort, tot mort rămâne. Îmi este bine. Nu am nevoie de nimic în mod deosebit. Spre deosebire de alte vremuri, am mintea lentă. Trei gânduri pe minut, trei stări, trei realități închipuite. Nimic nu arde. Conştientizez starea de normal relativ şi încerc să mă detaşez de orice gând. Nu am nici o teamă şi nici o grijă. Îmi amintesc vremuri când aveam zeci de preocupări induse de alții. Nu o singură dată mi s-a spus că ar trebui să-mi fac griji dacă nu am nici o grijă! Care este schema!? De fapt dacă stau să mă gândesc mai bine, sunt alții care se preocupă pentru existența mea mai mult decât mine. Fără nici o dramă încep să mă plictisesc. Mi-e teamă să nu mă autosabotez doar din plictiseală. Uneori creăm genul ăsta de dezastru, foarte subtil. Poate totuşi se întâmplă ceva interesant sau poate îmi vine vreo idee. "N-ai stare!" Ar fi spus bunica. Ia şi fă ceva. Nu ştia ea că în ceva-ul ăla intră si criza mea de idei.. Până şi culorile sunt la fel ca ieri.. Mai trag un fum şi fac cercuri. Gri, albastre, iregulare. Oare chiar să avem nevoie de dramă!? Indefinit de unde, răspunsul mi-a venit că da. Ar trebui să pregătesc ceva dulce cine ştie, poate schimb de idei.