Paralizat de disonanţe

Deseori mă amuz de propriile mele emoții și reacții psihce. După o depresie sunt uimit când îmi aduc aminte că am gândit și m-am jucat inclusiv cu ideea de moarte. Îmi amintesc de zile în care în sufletul meu era linişte, o linişte ce nu era spartă de strigăte de război sau de invazii de gânduri distructive, ci doar de hohote de râs. Deseori rămân șocat atunci când conștientizez și îmi aduc aminte de furia și comportamentul meu dintr-un episod de criză sau momente de turbulență produse din dorința de schimbare. Uneori mă schimb fără sa îmi dau seama, o fac sub influența unor factori externi, mă trezesc că mi-am modificat atitudinea și acționez în mod contrar credințelor mele vechi. Lipsa consensului dintre două gânduri proprii îmi dă uneori dureri de cap. După ce am fost disperat, după ce m-am torturat, am simțit nevoia să meditez și să contabilizez. După un timp, mi-a fost clar: este teribil de dureros sa constați că o mare iubire a fost, de fapt, o mare înșelătorie, creată, inconștient, chiar de tine. Dar și mai dureros este sa trăiești în ea în continuare, fără să-ți dai seama. Nevoia dramatică de reducere a disonanţei poate duce la revoltă împotriva propriilor sentimente. Una să simți și alta să spui și să faci este cea mai dureroasă trăire atunci când iubești. Multe și incredibile lucruri fac oamenii pentru a evita disonanța, acea frică de trăiri violente și chiar durerose, acele oscilații nebune când te contrazici pe tine însuți. Rațiunea încearcă să elimine conflictul pentru că îl detectează ca dat inexorabil. Ne pierdem prea mult timp suferind, plângând pentru nimicuri sau grozăvii, rătăcind gânduri și uitând de noi. Suntem prea des confiscați și judecați de părerea altora despre noi. Un mic reglaj al sufletului, o mică autoeducare nu poate fi decât benefică. "Astăzi nu îmi pasă!" Iar acestei miraculoase stări îi pot adăuga grija de a nu răni gratuit pe nimeni și nici pe mine însumi; de a nu insulta, de a nu face rău, și mai ales, de a nu aștepta confirmări...

Dacă dificil înseamnă să nu vreau să trăiesc conform "așteptărilor" celorlalți, atunci da sunt dificil..

Niciodată să nu latri, dacă nu ești pregătit să muști!
Ceea ce spun pare ca o instigare la revoltă, însă nu acolo vreau sa țintesc. Ideea este să nu ameninți dacă nu poți pune totul în practică.

Mă scutur de cele nefolositoare, îmi mai dau două palme singur, să fiu sigur ca m-am trezit, zâmbesc și merg mai departe.
Morală sau rezolvare!? Ține de fiecare.

Mica lectie de iubire

Cand te îndrăgostești, lași garda jos, renunți la mândrie și plângi alături de celalalt. Când iubești un om, îl asculți și încerci să-l ajuți cum poți. Când iubești un om, iubit sau prieten, nu-l judeci, nu-l critici. Încerci să-l înțelegi și să-l sfătuiești. Nu vei încerca să-l schimbi sau să-l faci de râs în fața prietenilor făcând afirmații dubioase. Când iubești un om, devii curajos și increzator, te simți responsabil, te simți puternic și realizezi că fericirea trebuie protejată și întreținută cu orice pret. Nu există jumatatea perfecta; există jumătatea potrivita. Să te înțelegi din priviri, să uiți ca te-ai certat acum cinci minute sau să știi să creezi un mic univers al tau, în care tu și celalalt au decis să se unească pentru a face ceva frumos impreuna, înseamnă să fii special. Indrăgostiți-vă de cei care vă respectă cu adevărat și nu vă trageți sufletul la răspundere: iubim fără motiv, din dragoste facem nebunii! Dragostea nu este ca un război care justifică mijloacele. Persoana potrivita trebuie să vă respecte, să vă înțeleagă, să aibă timp pentru a vă asculta, să aibă timp pentru o plimbare, să vă surprindă cu un trandafir într-o zi normală, să vă sărute fruntea, să vă fie iubit, prieten și frate. Dragostea nu înseamnă perfect, înseamnă echilibru. Când iubești, te pierzi în ochii persoanei iubite. Și asta se vede, nu poți să te prefaci sau să o ascunzi.

Fața în fața cu mine însumi

Stau față în fată cu mine, aproape zilnic. Mă privesc şi încerc să-mi zâmbesc mie însumi în oglindă dimineața.
E greu cu senzația asta de sufocare.  Mă întreb iar cine sunt, ce simt, ce vreau şi mai ales de ce nu pot să depăşesc anumite evenimente din trecut, care, ca nişte fantome, mă pândesc să mă ducă înapoi la vechiul stil de viață.
“De ce să iubeşti necondiționat, Valentin?”
"De ce!?"
“Tu, vrajitorul cel bun, care ştie mereu ce vrea de la viață, să te predai în brațele iubirii necondiționate?”
“N-ai nevoie de nimeni ca să reuşesti!”
"Esti puternic!”

Încă fug de iubirea pură.
Gândesc greoi! Frica încă nu s-a dizolvat de tot, dar lupt cu ea zi şi noapte. Mi-e frică să nu alunec.

Renunț la teamă şi resentimente dar mai ales renunț la sentimentul de vinovăție. Renunț la tăcere.
Renunt la critică, judecăți preconcepute şi  aşteptări infantile. Renunț  la dezamagiri şi lamentări.

Renunț la obiceiul meu prost de a le face celorlalți pe plac.

Renunț la bârfe, lacrimi şi suferință.

Stresul, suferința, ura, sentimentul de vinovăție şi lipsa de iubire ne îmbolnăvesc şi iubirea nu reuşeste să se strecoare unde este prea multa judecată.
Mă retrag în mine!

Vreau să trăiesc şi să iubesc. Vreau să-i iert pe cei care m-au rănit profund. 
Mă urmăresc pe mine însumi şi îmi studiez marea de gânduri în care simt că mă înnec uneori.
Mă las dezbrăcat de scuze şi de explicații.
“Este uşor să ai de-a face cu oameni răi, cu cei buni ai multe bătai de cap.”
Ochii mei se umezesc şi inima mi se strânge de fiecare dată când mă gândesc la cât de greu am prins curaj în lume. Fuga nu m-a vindecat.

Îmi înghit suferința, lacrimile, ura şi resentimentele şi sper că într-o zi voi scapa ca printr-un miracol de ele.

Toti ne zbatem în apele tulburi ale trecutului nostru. Unii fățis, alții pe ascuns.

Pe toți ne doare ceva, undeva şi întotdeauna încercăm să ne ascundem sub masca iubirii şi a generozității chiar dacă în suflet avem furtună.
Şi da, azi sunt trist, dar are si tristețea frumusețea ei!