Ati vazut vreodata un suflet?

    Ati vazut vreodata un suflet? Nu? Puteti sa il vedeti pe al meu. Sau nu... Pentru ca poate fi molipsitor. Se ia dezolarea, singuratatea, lipsa rasaritului de soare... Nu mai am loc in suflet in care, la cea mai mica atingere sa nu doara. Cui ii foloseste? Cand am intalnit-o, mi s-a parut ca tot ce se intamplase pana acum, a existat doar pentru ca intr-o zi sa apara ea, sa-mi rascoleasca viata, sa aduca-n mine suferinta si dragostea neimpartasita. Mainile mele sunt indragostite, gura mea iubeste. Stiu ca sunt diferit de toti ceilalti, fiindca asa am fost de cand m-am nascut. Simt ca sunt diferit, fiindca gandesc si actionez diferit fata de cei din jur. Uneori insa nu stiu daca o fac inspre bine, sau inspre mai rau; asta ma sperie. Eu incerc sa fiu bun, sa ajut pe oricine, am incredere in oameni, desi... Dumnezeu stie cate lovituri am primit de la ei, incercand din rasputeri sa-mi elimin gelozia si egoismul si... invat sa il iubesc pe Dumnezeu... Citeam ceva ce nu am putut intelege, nu le voi uita cat traiesc: "Un om in viata trebuie sa treaca prin trei etape: apa, foc si pamant!" Acum cred ca e prea tarziu pentru a mai repara ceva, fiindca in adancul sufletului meu, nici macar mie nu-mi mai pasa. Vreau sa sper, vreau atat de mult, dar tot ce se numea optimism in inima mea pare ca s-a topit in durere. Sau poate ca mai este inca acolo? Cat de mult mi-as dori intr-o zi sa pot rade cu adevarat. Poate ca nici nu am facut-o vreodata, dar stiu ca am nevoie de asta. Zi de zi pierd cate putin din dragostea pe care o am fata de ea, fata de lume , fata de viata. Am inceput sa-mi dau seama ca mi-am pierdut increderea in viata. Ce sa fac? Sa plang? Nu. Nu cred ca are rost, mai ales cand ma gandesc ce spunea Iorga: "Pentru fiecare om e un drum catre fericire: acela pe care e chemat sa mearga. Cei mai multi nu-l gasesc niciodata. Cei cuminti incearca pana la moarte. Cei mai prosti se tarasc la pamant si plang ca sunt nenorociti." Prietenia adevarata, iubirea adevarata nu (mai) exista. Nimic din ce era uman in om nu mai exista. Totul a fost distrus treptat. De ce sa iubim cand nu suntem iubiti? De ce pe lume numai unii-s fericiti? De ce unii plang si altii dorm? Jumatate din oameni iubesc, jumatate din oameni urasc, si unde este locul meu intre aceste jumatati atat de bine potrivite?