De ce nu putem avea încredere în unii oameni?
De ce mereu stăm cu frică ca să nu ne trădeze, ne stopăm sentimentele, ne închidem în propriul corp. Nu lăsăm pe nimeni să intre. Suntem singuri. Suntem parcă abandonaţi de lume.
De ce minţim ca să ne facem nouă bine?
Oare minciuna e mai dulce decat adevarul? Sau poate minţim ca să protejăm persoanele dragi nouă? Vrem sa îi ocrotim. Humm...
De ce oamenii sunt atat de grăbiţi, stresaţi şi încărcaţi de o sumedenie de probleme?
De ce pentru ei viaţa trece precum un rau ce se scurge la vale?
De ce unii oamenii nu ne acordă aţenţia de care avem nevoie? Măcar un sfat, o vorbă bună, o îmbrăţişare, o clipă, un minut din viaţa lor.
De ce totul e legat de bani?
De ce fără ei nu putem trăi liniştiţi? Suntem dependenţi!? Suntem materialişti!? Dar nu ne gandim că mai întîi trebuie să fii om!?
De ce răscolim trecutul? Ştiind că iarăşi vor apărea acele amintiri dureroase ce îţi fring inima, ce te rup te viu si te ucid fără milă. De ce!?
De ce nu putem să fim odată şi odată fericiţi? Iar noi aşteptăm şi aşteptăm, trec zilele, trec anii. Iar noi suntem în căutare. Suntem hoinari. Trecem prin foc şi prin pară numai să o avem, să o deţinem. Să n-o lăsăm să ne scape!
De ce!? De ce!? De ce!?
Iată cateva ganduri care ar putea sa va străbată mintea aceea obosită de tot soiul de ganduri si framantari inutile. Intoarceti-va putin spre voi..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu