Trezirea CONȘTIINȚEI înseamnă autocunoaștere şi dezvoltare personală, experiența de a fi întreg, complet și perfect; un mare potențial de inspirație. Să faci un pas în afara convingerilor, definițiilor și punctelor de vedere generale, care ne opresc să fim tot ceea ce putem fi. Sensul tău nu este despre cât de imperfect eşti, sau despre cum să te repari (asta ai încercat destul pâna acum), ci despre accesul la măreția şi lumina din tine şi despre perfecțiunea ta. Și mai ales este o poveste despre minte, şi despre suflet. TU, ce duci în spate? Despre ce este viața ta? Cum ar fi să fie despre pace, împlinire, armonie, dragoste și prosperitate? Cum ar fi să stii că esti deja întreg, complet și perfect și că nu mai trebuie să te străduiesti să te „repari” sau să te ascunzi? Trăiește o experiență grandioasă descoperindu-te pe tine însuți, cu ceea ce eşti sau vrei sa fii. Fă-ți acest dar de preț. E momentul sa-ți primești viața cu mai multă iubire, acceptare şi bucurie, cu drag Valentin.

luni, 18 august 2014

Utopia mea




  Cu toții ne dorim o lume perfectă, noi toți vrem să trăim bine și într-o societate ideală. Cu toții am gândit vreodată sau am spus frazele tipice: "Prea rau nu-i așa!?" sau "Dacă eu as conduce nu ar fi atât de...".
   Deseori fiecare dintre noi încearcăm să schiţăm în mintea noastră o lume ideală, sau cel puţin aproape perfectă, în care am vrea să locuim, visăm la o lume în care pretutindeni să guverneze binele, adevărul şi frumosul, iar preşedintele ei sa fie fericirea.

    În societatea mea nu ar exista lăcomie invidie şi corupţie, aşadar celor care ar conduce nici nu le-ar trece prin cap sa fure de la ceilalţi! 
Educaţia ar fi concentrată pe dezvoltarea personală a copilului, care ar fi de departe cea mai importantă materie dintre toate. 
Orice copil trebuie educat şi învațat să-şi găsească calea, fiecare să se trezească de mic sa ştie cine este şi ce vrea să devină!

   În lumea mea nu ar exista goana după averi, care implică nemijlocit avariţia şi lăcomia. Nu aş permite oamenilor să distrugă totul în calea lor, chiar şi ceea ce nu le aparţine, adică natura.

   E doar părerea mea, eu ştiu că există oameni vor avea păreri pro sau care vor putea completa, dar şi care care vor fi împotrivă, reflecția este însă cea mai importantă.

   Nu sunt nici academician, nici lingvist şi nici profesor de română. Nu sunt nici măcar absolvent de facultate. Formarea şi preocupările mele profesionale se încadrează mai degrabă în segmentul real, tehnic si chimic. 
Totuşi sunt vorbitor de limba română. Poate că mai greşesc, poate că îmi scapă uneori elemente de fineţe, dar am o bază bună şi încerc să facilitez şi altora accesul la acesta.

   Sugestiile şi comentariile sunt oricând bine-venite, în măsura în care tonul lor este didactic şi nu superior!