Îngălbenesc frunzele şi cad, iată-le cum vin mai aproape de noi. Zgribulite se adună grămezi la picioarele noastre. Toată vara au tînjit după privirile noastre, dar noi ne-am ţinut ochii mai mereu în pămînt. Acum au venit în calea privirilor noastre şi noi continuăm să le ignorăm, să privim fără să vedem şi, cel mult, le mai împrăştiem cu picioarele din cînd în cînd. Doar cîteva fetiţe şi cîte-o bunicuţă le mai adună şi le aşează acasă între pagini de carte sau undeva pe-o măsuţă.
A venit toamna … cu frig şi cald, cu mere şi nuci, cu pere şi gutui… a venit cu dor de munte şi de alb, cu ale ei miraculoase, fascinante, copleşitoare rochii. Pregătiţi-vă, pentru că oricît de tare v-aţi strînge coastele, n-o veţi împiedica să va atingă sufletul. Are ea aşa un dar, de a ne atinge sufletul şi de a-l face să se scuture de toate zorzoanele verii efemere… A venit toamna şi ne îndeamnă a deznădejde şi a sfîrşit de lume, să ne găsim salvarea într-o îmbrăţişare, într-o îmbrăţişare cît cerul, cît dorul si cît gîndul de mare.Nemaiavînd concurenţa soarelui arzător, chipurile ne sînt mai luminoase acum. Doar toamna ştie să ne scoată în evidenţă zîmbetele şi strălucirea ochilor, bunătatea sufletului şi cuminţenia minţii. Toamna are o blîndeţe a ei aparte şi o melancolie numai bună să te facă să priveşti în tine însuţi.
În cămară ai adunat una alta, dar în suflet ce-ai reuşit să aduni pînă acum? – te întreabă Toamna. Ai strîns ceva iubire? ceva înţelepciune? ceva bunătate? sau te bazezi doar pe zacuscă, murături şi gogoşari!?
Love it!
RăspundețiȘtergere