Stau față în fată cu mine, aproape zilnic. Mă privesc şi încerc să-mi zâmbesc mie însumi în oglindă dimineața.
E greu cu senzația asta de sufocare. Mă întreb iar cine sunt, ce simt, ce vreau şi mai ales de ce nu pot să depăşesc anumite evenimente din trecut, care, ca nişte fantome, mă pândesc să mă ducă înapoi la vechiul stil de viață.
“De ce să iubeşti necondiționat, Valentin?”
"De ce!?"
“Tu, vrajitorul cel bun, care ştie mereu ce vrea de la viață, să te predai în brațele iubirii necondiționate?”
“N-ai nevoie de nimeni ca să reuşesti!”
"Esti puternic!”
Încă fug de iubirea pură.
Gândesc greoi! Frica încă nu s-a dizolvat de tot, dar lupt cu ea zi şi noapte. Mi-e frică să nu alunec.
Renunț la teamă şi resentimente dar mai ales renunț la sentimentul de vinovăție. Renunț la tăcere.
Renunt la critică, judecăți preconcepute şi aşteptări infantile. Renunț la dezamagiri şi lamentări.
Renunț la obiceiul meu prost de a le face celorlalți pe plac.
Renunț la bârfe, lacrimi şi suferință.
Stresul, suferința, ura, sentimentul de vinovăție şi lipsa de iubire ne îmbolnăvesc şi iubirea nu reuşeste să se strecoare unde este prea multa judecată.
Mă retrag în mine!
Vreau să trăiesc şi să iubesc. Vreau să-i iert pe cei care m-au rănit profund.
Mă urmăresc pe mine însumi şi îmi studiez marea de gânduri în care simt că mă înnec uneori.
Mă las dezbrăcat de scuze şi de explicații.
“Este uşor să ai de-a face cu oameni răi, cu cei buni ai multe bătai de cap.”
Ochii mei se umezesc şi inima mi se strânge de fiecare dată când mă gândesc la cât de greu am prins curaj în lume. Fuga nu m-a vindecat.
Îmi înghit suferința, lacrimile, ura şi resentimentele şi sper că într-o zi voi scapa ca printr-un miracol de ele.
Toti ne zbatem în apele tulburi ale trecutului nostru. Unii fățis, alții pe ascuns.
Pe toți ne doare ceva, undeva şi întotdeauna încercăm să ne ascundem sub masca iubirii şi a generozității chiar dacă în suflet avem furtună.
Şi da, azi sunt trist, dar are si tristețea frumusețea ei!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu