Vine o vreme când frustrările ies la suprafață, ne strică somnul noaptea, ca la ziuă să se destrame, ușor ca un fum. Am avut vise cât pentru un continent; nu iluzii, ci vise visate, dorințe care m-au facut sa-mi dea aripi și curaj, dar parcă eram prins într-o pânză de păianjen și nu puteam să fac nimic. Nimeni nu mă încuraja, toți mă amăgeau și habar nu aveam cum să-mi încep povestea. Ma scufund în imensa mare de gânduri, și înot haotic. Sunt doar eu cu mine și mă simt ca atunci când nu mai trebuie să fac pe plac nimănui. Sunt liber. Ma întreb: când nu este nimeni în preajmă să mă privească, cine sunt!? Încerc sa patrund și mai adânc în sufletul meu. Meditez. Ești cine vrei să fii Valentin? Ce ai de gând să schimbi pentru a crea cea mai frumoasă versiune a ta şi pentru a trăi cât mai frumos? Ce as putea sa fac azi bun? Dar rău? Am mai multe gânduri frumoase sau mai multe gânduri negative? Cuvintele pe care le scriu azi vor face bine sau rău celor care le vor citi? De cele mai multe ori ne împiedicăm în rutina vieții și uităm pentru ce suntem aici. Uităm să ne mai îndreptăm ochii și gândurile spre noi, spre ceea ce vrem de fapt, spre ceea ce simțim. Uităm să îndrăznim să mai visăm și ne uitam la cei care și-au împlinit și își trăiesc visele cu admirație sau cu invidie. Crezând că au dat peste ei un noroc chior și plângandu-ne ca pe noi ne-a ocolit, când de fapt nu facem nimic să pășim spre schimbare și spre ceea ce ne-am dori să fim. Mi-am dat seama cât de mult urăște ființa umană monotonia și rutina; și paradoxal, cu toate că o detestă, cade pe nesimțite în ea și se complace. Unii se victimizează, alții luptă. Ar fi minunat să fim capabili zilnic să ne facem o astfel de autoanaliză și introspecție, sau poate nu. S-ar putea să fim chiar dezamăgiți de ceea ce descoperim în gândurile și simțămintele noastre. Tu la ce visezi atunci când nu te vede nimeni?