Fremăta ceva în pădurile din el. Azi se închisese la suflet pentru a-şi balanța gândurile haotice. Incerca să se concentreze pe ce avea de făcut dar neliniştea aceasta fără sens îl enerva blocându-i orice idee la modul fatal.
Se încrâncena și încerca să se oprească pe un teanc de idei, să le ordoneze în vreun fel, să le dea o formă care smulgă cititorului câteva emoții sau măcar un zâmbet.
Scria despre el și despre trăiri profunde adunate din greu. Subtil personajul îl întrista. Işi dăduse seama de asta de ceva vreme dar prefera să ignore deocamdată. Cumva îl simțea ca pe un prieten vechi care îi ştia toate durerile.
Răbdător le tria și le sorta: din bucurie, din iluzii, din presimțiri rămâneau doar concluzii.
"-Prea multe emoții deține această inimă!" Îi şopti un nor gând mic.
Încercă să se centreze pe una să-i caute cuvintele și să o exprime. Se blocă şi rămase cu mâinile nemişcate şi amorțite pe masă şi cu privirea în gol. Nu-şi mai dădea seama dacă treceau secunde, minute sau ore. Îi era egal.
Aştepta.
Câteva raze de soare îi încălzeau mâinile reci şi încă nemişcate.
Simțea iar că se sufocă, senzații ciudate ce păreau electrice îi trimiteau o unda caldă, cineva îl mângâia pe spate, simțea o linişte care se răspândea încet, plimbându-se dinspre mâna dreaptă, în sus, spre umeri şi apoi spre piept, îndreptându-se uşor spre inimă.
Îi era frig.
Era dimineață sau seara!?
Încet cerul minții se făcu luminos şi curat. Fără nori de gânduri, fără nici o umbră. Imens și usor.
"-Gândurile mi-s departe." Îşi spuse.
Se gândi să le lase să rămână acolo și să-şi lase şi cuvintele în pace.
"-Ar trebui să te îndrăgostești! Î-i spuse un gând ușor ironic.
"-Când ești îndrăgostit ești frumos!
"-Cine eşti tu?" Îl întrebă alt gând.
"-Cine eşti tu!?" Zise un alt ecou cu voce tare.
Era primavară. Probabil de aici neliniştea de îndragosteală. Poate de mai demult, din vremurile în care un copil a vrut o îmbrățişare care nu i s-a dat.
Linişte.
Au amuțit amândoi - şi el şi copilul.
"-Sunt cel care ar vrea să scrie povestea lui cu “până la capătul lumii și înapoi”, dar simte teamă.
Simți iar o teamă surdă, rece și fără sens. Avea senzația că se răsuceşte în aceleași cercuri, iar și iar.
-Sunt eu. Eram eu. Sunt iar eu. Şi totuşi nu mă regăsesc."
Poate vrei prea mult, poate eşti prea "mic" încă pentru o asemenea treabă...
Lumea este atât de mare, încât este posibil să nu o poți cuprinde cu mintea ta.
Simțea că este ziua când vor fi făcute alegerile corecte. Poate că într-o zi ca asta cercurile se vor transforma într-o spirala până la cerul său înalt și se va trezi îndrăgostit pentru totdeauna.
Pâna atunci, nu îi rămânea decât să spere.
"-Sunt viu şi vreau să iubesc, deschid cerul din inima mea. Să intre și să iasă cine vrea."
Zăcu aşa cu obrazul lipit de masă şi cu privirea în gol câteva ore.
Despre ce îl întreaba tainic inima şi de ce nu îi mai răspundea nimeni!?
Era timpul să doarmă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu