Drama cea mai sfâşietoare a vieţii nu este aceea care îţi sare în ochi. Este cea care nu a fost încă detectată şi care provoacă o nelinişte atât de vagă, încât nu poate purta nici un nume. Cea căreia i-ai căzut pradă fără să ştii. Această nelinişte fundamentală te determină să spui cuvinte, să comiţi acte în definitiv, să învârteşti roata. E protejată de un consens al iubirii şi al tăcerii. Cât despre cel care îndrăzneşte să o demaşte, se expune mâniei semenilor, la singurătate sau la excludere.
Suferinţa exprimată, expusa ne linişteşte. Este a noastră, vrem s-o îndurăm, dar vai de aceia care cutează să ne spună că suferim mult mai profund şi de o suferinţă atât de difuză încât nu trebuie decât să adii peste câteva note ale claviaturii, pentru a o evoca…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu