În ultimul timp mă lovesc foarte des de acest cuvânt: original.
Când te joci de-a creatorul de orice fel de lucruri, te gândești la el dimineața, la prânz și seara, nu poți dormi din cauza lui, iar la un moment dat, paradoxal, nu mai poți creea din cauza lui. Dar ce înseamnă el de fapt?
Dicționarul explicativ al limbii române vine și ne spune ca ar fi noutate, excentricitate, extravaganța. ORIGINALITÁTE s.f. 1. Însușirea de a fi original; fel particular de a fi. 2. Atitudine originală; bizarerie, ciudățenie, extravaganță.
Unii oameni puțin mai intelepți ne spun că: “Originalitatea constă în a încerca sa fii ca toți ceilalți și să dai greș”!
Eu aș spune mai degrabă că originalitatea este ceva ce pleacă din suflet, ceva ce chiar dacă nu e nou, este o parte din noi, ne definește. Originalitatea este o bucata din noi, pe care am smuls-o si am aruncat-o lumii, am impărtășit-o fără teama de respingere, fără a ne uita înapoi.
În altă ordine de idei să fii original e chiar riscant și periculos dacă vrei să ai un succes într-o direcție. Pare mai simplu si mai sigur sa creezi lucruri mediocre si banale pe care celalți le pot digera cu mai multă usurință fără să fie ofensați.
Și totuși, acest original nu este un cuvânt atât de infiorător până la urmă. Trebuie sa ne dăm seama ca nu putem creea ceva în totalitate nou, că totul a fost inventat la un moment dat, chiar dacă noi n-am descoperit acest lucru. Și că în fond, ar fi chiar inutil sa inventam lucruri fara sens doar din dorința extremă de a fi originali.
Până la urmă, original este orice poartă amprenta noastră personală, curajul de a fi ceea ce vrei sa fii.
Efortul creator al omului este cel care conferă valoare lucrurilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu