Salată de idei

Am vrut să scriu ceva despre Dumnezeu şi Moş Craciun. O paralelă sau ceva asemănător. Apoi mi-au venit în cap Alah şi Buda. Ca un trăsnet Zeus şi-a facut şi el apariția. După aceea extratereştrii şi protoplanetele. Hai să schimb de canal că o dau în sminteală! Mai stau să mă gândesc puțin să-mi vină o idee faină. În toată straduința mea mă bruiază televizorul cu nişte violatori care par staruri americane, ca şi cum dacă apari la ştiri ai aparea în vreun fel de super-producție premiată. Afară sună sirena unei ambulanțe. Cineva nu vrea să moară sau altcineva se chinuie să vină pe lumea asta; sau poate pur şi simplu îşi face de cap şoferul. Cui îi pasă? Şi căldura asta. Fumez cam mult stau şi mă gândesc. Oare aşa m-am gândit eu sau tot ceilalți mi-au spus-o. Câteodată stau ore în şir aşezat la fereastră. Fumez şi privesc în gol. Am doar 34 de ani şi este cam devreme să fac asta. Un fel de psihoză fără conținut. Nu am chef nici de politică, nici de prieteni. Azi am chef să stau singur. Mă linişteşte. Îmi sună telefonul lung. Cineva are nevoie de ceva. Stau şi mă uit la el cum vibrează. Nu ştiu cine este, dar nici curios nu sunt. De multe ori mă tem că dacă răspund îmi strică starea. Oricine ar fi mort, tot mort rămâne. Îmi este bine. Nu am nevoie de nimic în mod deosebit. Spre deosebire de alte vremuri, am mintea lentă. Trei gânduri pe minut, trei stări, trei realități închipuite. Nimic nu arde. Conştientizez starea de normal relativ şi încerc să mă detaşez de orice gând. Nu am nici o teamă şi nici o grijă. Îmi amintesc vremuri când aveam zeci de preocupări induse de alții. Nu o singură dată mi s-a spus că ar trebui să-mi fac griji dacă nu am nici o grijă! Care este schema!? De fapt dacă stau să mă gândesc mai bine, sunt alții care se preocupă pentru existența mea mai mult decât mine. Fără nici o dramă încep să mă plictisesc. Mi-e teamă să nu mă autosabotez doar din plictiseală. Uneori creăm genul ăsta de dezastru, foarte subtil. Poate totuşi se întâmplă ceva interesant sau poate îmi vine vreo idee. "N-ai stare!" Ar fi spus bunica. Ia şi fă ceva. Nu ştia ea că în ceva-ul ăla intră si criza mea de idei.. Până şi culorile sunt la fel ca ieri.. Mai trag un fum şi fac cercuri. Gri, albastre, iregulare. Oare chiar să avem nevoie de dramă!? Indefinit de unde, răspunsul mi-a venit că da. Ar trebui să pregătesc ceva dulce cine ştie, poate schimb de idei.